Prima pagină » National » Mihai Bendeac susţine că el şi familia lui, testaţi pozitiv cu Coronavirus – VIDEO
Mihai Bendeac susţine că el şi familia lui, testaţi pozitiv cu Coronavirus - VIDEO

Mihai Bendeac susţine că el şi familia lui, testaţi pozitiv cu Coronavirus – VIDEO

17 mai 2020, 11:42,
în National

Mihai Bendeac a șocat asistența la iUmor. Acesta a precizat că a avut noul coronavirus. Inițial, ceilalți participanți la emisiune au crezut că Bendeac glumește.

În timpul emisiunii de ieri de la iUmor, Mihai Bendeac a întrebat dacă e singurul participant din emisiune care a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Nimănui nu i-a venit să creadă inițial. Bendeac a continuat și a precizat „mama o să mă omoare. Mi-a zis că mă spânzură dacă spun treaba asta”. Comediantul a precizat că a fost diagnosticat cu COVID-19 atât el, cât și fratele și părinții lui.

Bendeac spune că acest lucru s-a întâmplat la începutul Stării de Urgență din România. Totul s-a petrecut după ce Bendeac ar fi participat la înmormântarea bunicului său, unde preotrul și mai multe persoane erau pozitivi cu noul coronavirus.

Mihai Bendeac a adăugat că la el simptomele au ținut două zile, în timp ce pe ceilalți membri ai familiei simptomele i-au chinuit în jur de opt-nouă zile. El a spus că a fost „frapat” de faptul că în decurs de doar cinci minute avea toate simptomele.

„Eram absolut normal, dar în decurs de 5 minute aveam toate simptomele: dureri foarte puternice musculare, extrem de puternice. O stare de oboseală, dacă mă ridicam de pe canapea să mă duc la bucătărie la mijlocul drumului îmi venea să mă așez. Nu mai aveam absolut deloc gust și miros, motiv pentru care am slăbit 3-4 kilograme în acele două zile”, a precizat Bendeac.

Inițial participanții la emisiune au crezut că Bendeac glumește, mai ales că nu ar fi la primul „incident”. În trecut, Bendeac i-a păcălit că va fi tată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice
PSD decide votul pentru Guvernul Niculescu în funcție de programul economic propus, a anunțat Claudiu Manda. Tensiunile din scena politică ating un nou prag înaintea rundei decisive de discuții pentru formarea noului executiv. Decizia social-democraților de a susține sau nu cabinetul propus de premierul desemnat Luca Niculescu depinde de măsurile pe care acesta le va […]
PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026