Actualitate

Gina Pistol, cerută în căsătorie de Smiley? Florin Dumitrescu i-a dat de gol

Publicat: 28 oct. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gina Pistol cerută în căsătorie de Smiley Florin Dumitrescu i-a dat de gol
Anumite indicii dau de înțeles că în curând vor bate clopote de nuntă pentru Gina Pistol

Veste bombă în showbiz-ul autohton după ce s-a aflat că Gina Pistol ar fi fost cerută în căsătorie de iubitul ei Smiley. Cei doi trăiesc de trei ani o frumoasă poveste de dragoste, iar din primăvara anului trecut au devenit părinți. În plus, Josephine le-a schimbat complet viața și i-a împlinit pe toate planurile.

Prezentatoarea „Chefi la cuțite” Gina Pistol și Smiley trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În prezent, cei doi se simt împliniți mai ales pentru faptul că sunt și părinții unei superbe fetițe în vârstă de un an și jumătate. Cu toate acestea, încă lipsește ceva din acest tablou idilic, și anume căsătoria. Astfel, fanii îndrăgitului cuplu așteaptă cu nerăbdare ca cei doi să ajungă la altar.

Gina Pistol ar fi fost cerută în căsătorie de Smiley

Chiar dacă momentan cei doi nu au făcut pasul cel mare, un detaliu a ieșit la iveală de curând chiar în emisiunea „Chefi la cuțite”. Și aceasta mai ales pentru că toată lumea așteaptă marea veste, și anume căsătoria lui Smiley cu Gina Pistol.

Așadar, zilele trecute, chef Florin Dumitrescu, juratul emisiunii culinare de la Antena 1, i-ar fi dat de gol pe cei doi, făcând o afirmație care lasă loc de multe interpretări.

„Mă bucur că ești îmbrăcată în culorile mele preferate astăzi, ai și albastru, și negru”, a spus Florin Dumitrescu.
„Gina, un pic de argintiu, pe undeva, ceva?”, a ținut să completeze Sorin Bontea.
„Sorine, știi ce are pe culoarea aia? Inelul de logodnă, frate, cu ditamai piatra pe el”, a răspuns Florin Dumitrescu, lăsând să se înțeleagă faptul că Gina ar fi fost cerută în căsătorie.

Totuși, încă nu se știe cu certitudine dacă Smiley i-a pus inelul pe deget, însă un lucru este sigur, și anume că cei doi se iubesc și se sprijină de fiecare dată în tot ce fac.

Smiley recunoaște că Gina Pistol i-a adus echilibru în viață

Artistul este foarte discret când vine vorba despre viața lui, însă se consideră foarte norocos că o are alături pe Gina Pistol, cea care i-a dăruit și un copil, pe Josephine, micuța care le-a schimbat complet viața. Mai mult, Smiley vede în iubita lui acea persoană care îl completează și îi dă energie.

„E o fată cu suflet mare, foarte empatică și sensibilă, cumva băiețoasă, de gașcă, mă echilibrează foarte tare și nu pune niciun fel de presiune, știind programul meu și știind ce vreau să fac, mă sprijină. De multe ori nu are cu ce să mă ajute efectiv, dar mă ajută pur și simplu că nu pune presiune, nu pune întrebări, nu îmi cere socoteală pentru nopțile sau orele petrecute la studio. Are foarte multe calități ca femeie și ca om. Nu-i un om care să-ți ia energie, ci îți dă energie. Care mă distrează, eu mă distrez cu Gina și este important. Are un simț al umorului senzațional”, povestea Smiley în urmă cu ceva timp.

Adauga un comentariu