National

Florin Cîțu a spus cu cât se măresc pensiile. „Este cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii”

Publicat: 14 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Florin Cîțu a spus cu cât se măresc pensiile. Este cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii
Florin Cîțu, prim ministrul României

Florin Cîțu a spus cu cât se măresc pensiile. Ministrul de Finanțe a susținut o conferință de presă cu privire la rectificarea bugetară. Subiectul cel mai fierbinte discutat a fost majorarea pensiilor care va avea loc în septembrie.

Ministrul de Finanțe Florin Cîțu le-a dat asigurări românilor că pensiile vor crește în perioada următoare. Și nu oricum, ci cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o până acum. Cu toate acestea, declarațiile lui Florin Cîțu vin în ciuda situației actuale care este una extremă. După cum se știe, și alocațiile copiilor ar fi trebuit dublate în luna august, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Florin Cîțu a spus cu cât se măresc pensiile

Ministrul de Finanțe le-a transmis tuturor pensionarilor că ar trebui să stea liniștiți. Și aceasta deoarece pensiile vor fi mărite cu o sumă serioasă. Ba chiar a spus că o astfel de majorare nu a mai fost văzută niciodată de poporul român. Totodată, ministrul Cîțu nu a ezitat să atace PSD. El a precizat că social democrații nu au mărit niciodată veniturile pensionarilor cu o astfel de sumă.

De asemenea, Cîțu l-a provocat pe liderul PSD Marcel Ciolacu să găsească o altă țară în care se fac astfel de eforturi economice. Mai ale ținând cont de situația dificilă în care se află întreaga lume. Ba chiar l-a avertizat pe acesta că este cazul să își ceară scuze de la români pentru că i-a mințit.

„Din primul moment am spus că vom crește pensile în 2020. Da, le vom crește. Valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creștere pe care o vom vedea în plus la punctul de pensie, vreodată. PSD niciodată nu a mărit pensiile cu această sumă. În acest context economic global dificil, am reușit să facem acest efort și să creștem pensiile cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii, care se pune în plus la punctul de pensie. Știm cât de importante sunt aceste sume pentru români. Îl provoc pe domnul Ciolacu să mai găsească o țară care să facă astfel de eforturi în plină criză economică. (…) Ar trebui să veniți să vă cereți scuze pentru că i-ați mințit pe români”, a declarat ministrul Cîțu.

Și ministrul Muncii a dat asigurări că vor crește pensiile

Vă reamintim că în data de 3 august Violeta Alexandru, ministrul Muncii, anunța că pensiile vor crește cu certitudine de la data de 1 septembrie. Aceasta a menționat la momentul respectiv că se fac mai multe scenarii pentru a putea crește veniturile pensionarilor. Și aceasta deoarece Guvernul îşi dă „seama de nevoile pe care le au pensionarii, de a-şi acoperi toate cheltuielile necesare”.

Bani mai mulți la rectificarea bugetară

Ministrul Cîțu a mai afirmat că vor fi alocate sume suplimentare pentru Sănătate, Transporturi și Educație. De asemenea, Florin Cîțu a menționat că Ministerul Muncii va primi cea mai mare sumă în acest an.

„Am făcut totul pentru a asigura buna desfășurare a învățământului românesc până la sfârșitul acestui an. Resursele sunt acolo și aș vrea aici să fac o remarcă și o observație foarte importantă. Transportul, Sănătatea, Educația sunt domenii de unde PSD a tăiat în fiecare an de la rectificarea bugetară”, a mai spus Florin Cîțu.

Acum, dacă Florin Cîțu a spus cu cât se măresc pensiile, rămâne de văzut care va fi procentul real cu care vor fi majorate. Ținând cont că se apropie alegerile, suma nu va fi una de neglijat.

Adauga un comentariu