Ieri, la sediul Serviciului Teritorial Iasi al Departamentului National Anticoruptie (DNA) a fost convocata Liliana Ion, director adjunct al Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Iasi. Intrebata care este subiectul convocarii la DNA Iasi, in momentul intrarii in sediul institutiei de ancheta, Liliana Ion a respins informatia conform careia persoana sa ar face subiectul unei anchete de coruptie. „De unde stiti ca nu sunt chemata ca martor intr-un dosar?”, a intrebat retoric directorul adjunct Ion. Aceasta a iesit dupa circa o ora si jumatate din sediul DNA, fara a face nici un comentariu, refuzand categoric sa scoata vreun cuvant. Prezenta ieri a Lilianei Ion la o ancheta anticoruptie vine dupa ce marti, 15 iunie, procurorii DNA au programat venirea la ancheta si a altui angajat al DRAOV Iasi, Elena Pozdirca, contabil sef.
Desi nici DNA Iasi, nici Liliana Ion nu au furnizat nici un fel de date despre ancheta in curs, exista informatii certe conform carora in dosarul cu nr. 26/P/2010, in care acum se fac cercetari preliminare, este vorba de prejudicierea bugetului de stat cu sume importante. La baza anchetei este posibil sa se afle un raport al inspectorilor de la Camera de Conturi Iasi, care in urma unui control au stabilit incalcari ale legilor fiscale, precum si ale celor privind incredintarea unor contracte economice. Desi nu au fost confirmate oficial, cel putin doua sunt aspectele cercetate. Primul ar fi modul cum au fost decontate lucrarile de curatenie si intretinere a Punctului Vamal Albita. In acest caz, Directia ieseana a trecut in cheltuielile proprii spatii de cateva hectare de teren pentru care a platit curatenia, desi cel putin in cazul platilor facute pentru Politia de Frontiera de la Albita, aceste cheltuieli nu ar fi justificate. Trebui specificat ca in Vama Albita se afla si sediul PTF Albita, ce detine o suprafata de peste 1,1 hectare, DRAOV Iasi platind si pentru curatenia acestei suprafete, desi nu este legal. Chiar intr-un raspuns la solicitarea reporterilor cotidianului BUNA ZIUA IASI din cursul anului trecut, care incepusera ancheta jurnalistica privind aceste aspecte, DRAOV Iasi, condusa de Liliana Ion la acea vreme, confirma asemenea cheltuieli. Beneficiarul banilor este societatea comerciala Goscomloc SA din Husi, din apropierea Vamii Albita, judetul Vaslui. Incredintarea acestor servicii de curatenie se pare ca a fost facuta fara respectarea prevederilor legale in vigoare, fiind cercetate si aspecte privind deturnari de fonduri ori delapidare.
Cel de-al doilea aspect ce se pare ca este anchetat de DNA Iasi este cel referitor la decontarea unor consumuri energetice la Vama Piatra Neamt. Aici, de la sediul Vamii din oras a fost alimentat un punct de distributie carburanti al OMV Petrom SA. O perioada indelungata de timp, DRAOV Iasi a platit consumul de energie, fara ca statia de carburanti sa aiba un contor care sa masoare consumul propriu. Adica Vama Neamt a platit curentul pentru OMV Petrom din Piatra Neamt. Dar situatia este mult mai complicata, in conditiile in care de la statia de distributie carburanti a fost alimentata si vila din apropiere a unui parlamentar nemtean. Aceste informatii nu au fost confirmate de anchetatori, dar o ancheta a Corpului de control al primului ministru adauga alte nereguli ale directorului Liliana Ion. Mai precis, au fost acordate ilegal contracte de paza in vamile judetene subordonate. Mai mult, controlul a scos in evidenta si nerespectarea dispozitiilor referitoare la documentele clasificate „secret de serviciu” de catre directorul de atunci, Liliana Ion.