Actualitate

Corina Crețu la BZI LIVE: „Orice om care nu merge la vot înseamnă că lasă pe un altul să aleagă în locul său”

Publicat: 25 ian. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Corina Crețu la BZI LIVE Orice om care nu merge la vot înseamnă că lasă pe un altul să aleagă în locul său
Europarlamentarul Corina Crețu în studioul BZI LIVE

Corina Crețu a discutat la BZI LIVE despre ce ne așteaptă la alegerile din 2024, fiind anul cu patru rânduri de alegeri: europarlamentare, alegeri locale, parlamentare și prezidențiale.

Ce vor face românii, pe cine vor alege, de vreme ce țara se află într-un declin continuu și avem nevoie de oameni care să ne apere interesele naționale.

Corina Crețu la BZI LIVE

În ediția de miercuri, 25 ianuarie a emisunii BZI LIVE, Corina Crețu a vorbit despre anul 2024, atunci când ne așteaptă patru rânduri de alegeri, ceea ce este o premieră pentru România.

Soluția pentru bunul mers al alegerilor, al viitorului României, ar fi ca cetățenii să se prezinte într-un număr cât mai mare la vot.

„Anul 2024 este crucial şi teama mea este aceea a absenteismului. Tocmai de aceea aş vrea să fac un apel la cetăţeni, să privească cu multă responsabilitate aceste alegeri, pentru că acum vedem ce a însemnat acest absenteism. Orice om care nu merge la vot înseamnă că lasă pe un alt om să aleagă în locul său.

Eu cred că, Comisia Europeană a făcut multe greşeli, dar în România, în contextul actual al războiului, nu îşi poate permite luxul de a renunța la proiectul european. Și cel mai mare pericol îl reprezintă creșterea mișcărilor antieuropene, populismul… Știți, pe noi nu ne-a oprit nimeni să ne apărăm interesul naţional. Aşa cum fac şi alte state. Fără încălcări de legi… Se pot face aceste lucruri, se pot obține foarte multe lucruri… Eu de fiecare dată când am avut argumente, nu am fost niciodată refuzată. Câteodată singuri ne punem beţe în roate.

Mie mi se pare că cele două mari partide şi-au dat mâna în ultima perioadă în această coaliție de guvernare, ceea ce este un lucru bun pentru că creează o  stabilitate şi o linişte în plan politic intern, dar nu întotdeauna această liniște este una sănătoasă”,  a spus Corina Crețu.

Corina Crețu: „Ne vom lupta pentru a ne crea propriul drum şi a ne dovedi caracterul”

Europarlamentarul Corina Crețu a spus că și partidele mici au ceva de spus în crearea unui viitor mai bun, iar actuala guvernare ar trebui să privească opoziția ca și un alt punct de vedere, nu ca un dușman. Până la urmă, scopul este același și anume, bunul mers al țării.

„Cred că ar trebui să fim lăsați și noi, există cumva o frică a mass-mediei românești de a promova pe cei din partidele mici pentru a nu-i supăra pe cei de la PSD și PNL. Eu cred că toată lumea are dreptul să se exprime și ar fi multe inițiative care ar fi benefice și educative, pe care coaliția ar trebui să le ia în considerare. Nu ar trebui să privească opoziția ca pe un pericol. Opoziția este o componentă a oricărui stat democratic.

În privinţa PRO România, eu cred foarte mult în proiectul nostru politic comun. Iar din cercetările pe care le avem, e clar că avem un bazin elctoral pe care ăl putem convinge… Şi noi ne vom lupta pentru a ne crea propriul drum şi a ne dovedi caracterul. Eu cred că Victor Ponta a rămas ca fiind cel mai bun prim-ministru şi de acum oamenii ar trebui să se gândească pe mâinile cui îşi vor da vieţile lor şi a copiilor lor.

Avem nevoie de oameni care nu îşi fac şcoala pe timpul mandatului”, a conchis Corina Crețu.

Adauga un comentariu