Canicula face din ce în ce mai multe victime în rândul populației. Mulți dintre ieșenii care au avut nevoie de medic au suferit crize cardiace. Pacienții care au boli cardiovasculare sunt cei mai vizați. Aceștia sunt sfătuiți de medici să evite plimbările inutile, dar și să se hidrateze
Bătrânii, copiii și persoanele care suferă de boli cardiovasculare ar trebui să ofere mai multă atenție perioadei de caniculă care se anunță. Situația este una gravă, pentru că mai mulți pacienți au avut nevoie de îngrijire medicală.
„Din cauza căldurii am avut cazuri de lipotimii și crize hipertensive”, declară prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași.
Căldura face ravagii în spitale
Temperaturile ridicate asociate cu alte probleme de sănătate, precum afecţiuni cardiace, hipocalcemie, hipotensiune, sau cu unele tulburări nervoase, anxietate, depresie, pot duce de multe ori la apariţia lipotimiei sau sincopei.
Lipotimia apare, în general, la persoanele care pe lângă afecțiuni cardiace nu se hidratează corespunzător și petrec o perioadă relativ lungă de timp în soare, fără a fi protejate. Cele de vârsta a treia prezintă un risc major. Pacientul are o serie de simptome care-l avertizează că urmează să leșine, precum stare de rău general, amețeli, vedere încețoșată și slăbiciune. Apar transpiraţii reci, ţiuituri în urechi şi, uneori, senzaţii de greaţă. Pentru un pacient care suferă de boli cardiovasculare acestea pot fi letale.
Pe căldură, simptomele hipertensiunii sunt mai accentuate uneori, iar tensiunea arterială trebuie supravegheată. Corpul începe să transpire pentru a se răcori, ceea ce îi produce inimii un efort suplimentar, astfel că se pierd mai multe lichide, eliminând apă. Acest lucru poate să scadă tensiunea arterială și inima începe să bată mai repede. Astfel, în sezonul cald pot să apară stări de amețeală, dureri de cap, hemoragii nazale.
Medicii trag un semnal de alarmă
Medicii sfătuiesc populația sa evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11:00 și 19:00, să poate pălării, haine lejere și ample, din fibre naturale și deschise la culoare. Hidratarea este un lucru extrem de important din acest motiv, este indicat să se consume între 2 și 4 litri de apă, fără a aștepta senzația de sete. Să nu se consume alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
„Este nevoie de consum de lichide pentru o hidratare corespunzătoare, iar medicația prescrisă să fie administrată exact cum a stabilit medicul curant. Să se bea apă, chiar dacă nu este direct senzația de sete. Să nu se muncească în căldură și să se evite orice fel de efort. Acesta să fie dozat și efectuat la primele ore ale dimineții sau seara, târziu”, subliniază prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași.