Actualitate

Patriarhul Daniel a stabilit un record, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel – VIDEO

Publicat: 29 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Patriarhul Daniel a stabilit un record de Sfinții Apostoli Petru și Pavel - VIDEO
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că slujba de sfinţire cuprinde foarte multe rugăciuni

În ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Patriarhul României a sfinţit miercuri aproape 1.300 de Antimise. Slujba a fost oficiată în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală. Este un record stabilit de Preafericitul Daniel.

„Cu prilejul prăznuirii sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care au fost mari păstori de suflete şi întemeietori de Biserici locale, dorim să menţionăm cu bucurie faptul că ne-a ajutat Dumnezeu şi am sfințit noile Antimise care vor fi dăruite parohiilor și mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, dar și unor Reprezentanțe ale Patriarhiei Române din străinătate. Această sfinţire este prilej de binecuvântare, de bucurie”, a subliniat Patriarhul Daniel.

Au fost sfințite 1.286 de Atimise

Părintele Patriarh Daniel a precizat că au fost sfinţite 1.286 de Antimise.

„Acestea sunt de calitate superioară, nu doar în ceea ce privește pânza frumoasă din care sunt confecționate, de mătase, ci și în ceea ce privește reprezentarea chipurilor Mântuitorului și Maicii Domnului, ale celor patru Evangheliști, ale Sfinților Iosif și Nicodim, dar și ale Apostolilor la Cina cea de Taină. Noutatea acestor Antimise este reprezentarea tuturor în lumină, fără umbre. Ne bucurăm că putem să le oferim anul acesta bisericilor care au nevoie de un Antimis nou. Acestea sunt necesare mai ales pentru sărbătorile mari, la hramuri sau la praznice împărătești, când este nevoie ca Antimisul să fie mai luminos. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate”, a spus Patriarhul României.

De ce slujba de sfințire conține foarte multe rugăciuni

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că slujba de sfinţire cuprinde foarte multe rugăciuni şi „fiecare Antimis este însemnat cu Sfântul şi Marele Mir în locul unde vor fi puse moaştele sfinţilor martiri, la capul Mântuitorului Hristos şi la picioarele Sale, aşa după cum ne învaţă Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului”.

„Această sfinţire este aproape identică cu sfinţirea Sfintei Mese atunci când se sfinţeşte o biserică nouă. Aproape toate cântările şi rugăciunile sunt luate de la sfinţirea sfintei mese din altarul noii biserici, dar adaptată pentru Antimise”, a afirmat Preafericirea Sa.

Adauga un comentariu