Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu a declarat, miercuri, 27 aprilie, în plenul Senatului, unde a fost invitat la Ora Guvernului, că elementele de proiecţie pe primele două luni arată semne de inversare a trendului înregistrat în trimestrul 4, respectiv o uşoară revenire, şi că se înregistrează o creştere de 67% a sumelor provenite din fonduri europene.
Ministrul a mai arătat că în primul trimestru al anului 2022 s-au încasat cu 21,3% mai multe venituri decât în perioada similară a anului trecut.
Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu declarații despre creșterea sumelor provenite din fonduri europene
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a precizat în plenul Senatului că s-a înregistrat o creștere a sumelor provenite din fonduri europene.
”O să avem în curând, la jumătatea lunii mai, şi datele semnal cu privire la PIB trimestrul 1, iar elementele de proiecţie pe primele două luni arată semne de inversare a trendului înregistrat în trimestrul 4, respectiv o uşoară revenire”, a spus ministrul Finanţelor, relatează News.ro.
Adrian Câciu a arătat că creşterea colectării veniturilor bugetare şi absorbţia fondurilor europene au fost şi rămân priorităţi pentru actualul Guvern şi pentru el, ca ministru.
Câciu a menţionat că în primul trimestru al anului 2022 s-au încasat cu 21,3% mai multe venituri decât în perioada similară a anului trecut, respectiv cu 18,2 miliarde de lei mai mult, de la 85,8 miliarde în 2021 la 104 miliarde în 2022.
Ministrul Finanţelor a precizat că execuţia bugetară va fi publicată astăzi pe site-ul ministerului şi se înregistrează o creştere de 67% a sumelor provenite din fonduri europene, respectiv 8,1 miliarde de lei, faţă de 4,9 miliarde.
Ajutor de stat pentru investiţii de peste 1 milion de euro
De asemenea, amintim că Ministerul Finanţelor a precizat că se va acorda ajutor de stat pentru investiţii de peste 1 milion de euro, în 92 de domenii de activitate eligibile.
„Ministerul Finanţelor a elaborat actul normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România şi propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investiţiilor cu impact major în economie. Scopul modificărilor este de a eficientiza direcţionarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiţii majore”, anunţă Ministerul Finanţelor.
Prin modificările care au fost propuse, investițiile care depășesc valoarea de 1 milion de euro vor fi direcţionate către 92 de domenii de activitate, precum: industria prelucrătoare, construcţii, HORECA, informaţii şi comunicaţii, sănătate şi asistenţă socială.
„Am continuat dialogul cu reprezentanţii mediului de afaceri din România şi am adaptat cerinţele schemei de ajutor de stat la nevoile prezentate. Se va menţine pragul iniţial de 1 milion de euro pentru investiţiile eligibile, pentru a finanţa cât mai multe investiţii şi pentru a asigura un grad cât mai mare de dezvoltare”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.