Prima pagină » National » DNA a intrat în Ministerul Sănătății. Fostul șef al Corpului de Control, cercetat
DNA a intrat în Ministerul Sănătății. Fostul șef al Corpului de Control, cercetat

DNA a intrat în Ministerul Sănătății. Fostul șef al Corpului de Control, cercetat

28 mart. 2022, 16:54,
în National

Fostul director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, Constantin Dina, este urmărit penal de DNA, fiind suspectat că i-ar fi dat unui candidat la concursul pentru funcţia de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control o parte dintre subiectele pentru proba scrisă. Interviul nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Constantin Dina, la data faptei director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al unei comisii de concurs, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

„În perioada februarie – 6 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, inculpatul Dina Constantin, în calităţile menţionate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă. Acţionând în această manieră, inculpatul ar fi facilitat obţinerea de către candidatul favorizat în maniera de mai sus a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă”, a arătat, luni, DNA.

Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor anticorupţie.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări
O pacientă a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate. Un incendiu grav s-a produs la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov, unde o pacientă a fost găsită fără viață după ce patul pe care se afla a fost cuprins de flăcări. […]
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 octombrie 2026
05 octombrie 2026